let the show begin.

poate ca cel mai greu lucru in publicitate este nu sa gasesti in no-time ideea sau solutia salvatoare ci sa-ti intelegi clientul. fiecare “clientul”! sa te adaptezi mereu in functie de omul pe care il ai in fata, sa intelegi ce vrea chiar daca nu isi gaseste intotdeauna cele mai bune cuvinte, sa ii explici de ce tu gandesti asa sau de ce ai executat altfel. sa inspiri incredere si, la final, sa primesti de la el niste ochi mari-mari-multumitori. si asta, dupa ce am depasit clasicele momente “make the logo bigger” sau “am eu o idee” care se traducea in layouturi desenate in excel.

full-time job.

cum lucrurile nu erau tocmai stabile si cum pasiunea nu tinea chiar mereu de foame, cu totii veneam “la firma” dupa ce terminam treaba la serviciu:) am descoperit astfel intelesul adevarat al lui “FULL-time”. nu odata am fost la serviciu sau la client dupa o noapte nedormita, nu de putine ori am facut asta dupa doua nopti nedormite. poate ca unul dintre cele mai memorabile momente a fost atunci cand, intr-o noapte pe la 2, lucrand meniuri si mape de prezentare pentru Quick Lunch (catering), dupa ce am vazut vreo 2000 de poze cu tot felul de minunatii de mancaruri, am ajuns cu totii in singura pizzerie deschisa non-stop in Berceni, unde ne-am delectat cu manele.

a fost un an frumos, cu mult aplomb, cu adormit cu capul pe DEX sau pe frigider la primul job, cu nopti albe petrecute sa vedem cum e cu jurnalistii rapiti si cu niste contacte de perspectiva care urmau sa duca firma pana la cer.

totul a inceput calm: am stabilit zonele, un maxim de buget si am pornit la vizite in portaluri de imobiliare si siteuri de anunturi + incercuiala cu pixul in “presa de specialitate”. calmul nu a durat prea mult vazand ca tot ce gasim e dat asa ca am apelat la solutia usor-disperata “stiti pe cineva?”… cum nici asa nu am avut rezultate, am ales varianta de gherila, mergem unde nu vrea nimeni – aka anunturile dubioase si fara poza. prima vizionare, primul esec. un apartament intr-un bloc tip vila, cu o intrare lugubra, pe o scara sinistra ce ne-a condus intr-un apartament… mov… cu o cada mov! zgomotul, dublarea pretului la stirea ca suntem firma, plata la negru si mobilierul “antique” pe care noi am fi pus benzina au reprezentat prea-suficiente motive sa spunem nu.

a doua vizionare. afara ploua, lucru care face ca totul sa para mult mai urat decat este. locatia – lahovari + pretul ne fac totusi cu ochiul dar suntem siguri ca e o fundatura. ajungem in fata cladirii unde primele cuvinte ale agentului sunt “stati linistiti, nu are bulina”. ce-i drept, arata de parca i-ar trebui. urmeaza 3 etaje in spirala pe care nu ma bucur la ideea ca le-as putea urca zilnic. inauntru, santier. cu toate astea, fiecare descoperire (aici o camera, holul spatios, usile cu glasvand, inca o camera, 2 dresinguri, a 3a camera, bucataria, baia…) incepea sa traga de spranceana dreapta. plecam asigurati fiind de propietar ca daca ne hotaram, pe 1 mai ne si putem muta.

aducem si partea doua a firmei la locul cu pricina in speranta unui nod in papura. vin si ei tot incantati drept pentru care avansam termenul de mutare pe 15 mai, ca sa aiba don’ propietar tot timpul sa termine zugravelile si reparatiile.

21 mai. ziua in care ne-am luat inima-n dinti si am decis sa nu mai asteptam sa se intample ceva. de fapt, ceva-ceva se-ntamplase, anume ca propietarul hotarase ca apartamentul arata prea “a spital”, asa ca a inceput sa vopseasca peretii roz si lemnaria maro. din aceasta data, zilele au capatat un alt inteles si o noua dimensiune. ne-am dezvoltat vocabularul cu termeni noi: grund, glet, saiba, diblu… mousistii de altadat’ au devenit vopsitori, bormasinisti, spacluitori. iar totul a culminat cu demontatul – caratul (pe cele 3 etaje in spirala) – montatul a tuturor acareturilor “din sediul vechi” :p in doua zile si trei dube.

acum, casa incepe sa arate a-casa, noi a oameni si, ceea ce va intereseaza, calculatoarele plugate. bagam imediat marfa digitala de sustenabilitate vizuala dar stiam ca ati mancat doua paini si trei mere asteptand un post nou.

casa de piatra. a, nu. sa fie intr-un ceas cu cuc.

ca in orice final, despartirile sunt dureroase. n-am gasit flori de-nu-ma-uita dar poftiti pe la noi si scrieti-ne. sa ma mai bucur si eu!

dar pentru ca eu sunt cea mai desteapta bufnita de pe internet, am o idee! intra aici, pune-mi mouse-ul pe varful nasului si incearca sa te uiti in ochii mei.

e vineri si ma gandesc ca te gandesti cum sa scapi mai repede de munca asa ca te las in pace. ne vedem diseara in club. sau la mare. sau la munte. eu apar peste tot. bau!

un mini serial in care va vom prezenta eroii teaser, asa cum nu ii stiti, cum i-am descoperit si ce au ei de spus – sau nu – despre ce se intampla in poveste. enjoy!

din ciclul “o amintire placuta pentru noi, un nou inceput pentru tine“, ne gandiram sa va povestim un pic nostalgici despre cum si de ce ne-am gandit noi sa fim.

2004, vara. impreuna cu Diana, Erol si Ovidiu, prieteni de glume de tabara si co-ongisti, am simtit briza de vigoare “hai sa facem si noi ceva”.  si pentru ca eram adanc implicati in layout in word, photoshop si corel (:p) pentru fel de fel de “materiale publicitare” subterane pe unde activam, impresia generala a unui potential creativ ne-a dus cu gandul: publicitate?

pornind de la inteleptul motto orice am face, sa nu dam faliment in primele 6 luni ca dup-aia ne-om descurca noi, ne-am strans plini de elan in jurul unei mese micute din cofetaria Casablanca sa punem tara la cale. si cum primul gand al tanarului entuziast a fost, fireste de altfel, ce ne-am trece pe cartea de vizita, am pus pe hartie ce stie sau ce crede ca stie fiecare sa faca. va asiguram ca orice agentie de publicitate full-service-360-si-poli-plurivalenta la un loc daca ne-ar fi auzit, ar fi intrat intr-un con de panica. cei 4 muschetari veneau sa rastoarne orice ierarhie cunoscuta pana atunci. dar am avut un moment de seninatate si am decis sa gasim mai intai un nume si un logo. si cum eram pe val, intr-o saptamana Merlin Media (acest “media” care ne-a bantuit, obligati fiind sa avem un cuvant romanesc in denumire pentru tribunal) era numele castigator. stiam deja cat de bine suna “alo, Merlin Media, cu ce va putem ajuta?”, vedeam deja self print-adurile si, ce mai, totul era pus la punct pentru a cuceri lumea.

…2 saptamani mai tarziu, aceeasi locatie, strangere de sarbatoare, aveam firma inregistrata. eram oficial O FIRMA! am luat certificatul, am avut grija sa nu-l indoim, ne-am uitat la el in soare, ne-am baut sampania si am inceput sa discutam planurile de viitor. si cum e bine sa iti cunosti concurenta, deschidem o revista de specialitate si citim: “… de la D’Arcy au decis sa infiinteze o noua agentie, Merlin Advertising“. bezna! soarele s-a ascuns dupa nori, sampania s-a evaporat, sirenele starii de calamitate au inceput sa sune. ne-am regrupat rapid iar teaser a venit in noile acte, cum pamantul nu mai vazuse asa nume. ce-i drept, gandindu-ne ca “tizăr, cum, domle?? tî-e-a, sî-e-rî, asa, si dvs sunteti? Erol Şefchi: e-rî-o-lî, şî-e-fî-cî-hî-i” nu e chiiiaaar asa de rau prin telefon.

apartamentul lui Erol din Berceni.

o sufragerie, ce alt spatiu mai bun stiti pentru un inceput in tromba? cu un covor care nu se mai vedea de hartii, acte, concepte, idei, planuri, cu scaune din vecini si-o canapea pe care ciupeam cate 3-4 ore de somn pe noapte incarligati unii peste ceilalti, cu tanti Coca, care avea grija sa ne gateasca toate minunatiile ca sa manance copiii regulat si sanatos si cu care stateam la barfe, cafele si tigari, cu Georgica (!), un soarec mic pe care l-am adus involuntar intr-o carcasa de desktop si care vreo luna a fost doar inchipuirea Dianei pana l-am vazut cu totii, cam asta e tabloul in care am inceput noi…

…sa lucram.

cred, daca imi aduc bine aminte, ca primul client, pardon, primul cont a constat in… 2 layouturi de carti de vizita! ce-i drept, au condus la un website, apoi la altul si usor-usor ni se parea ca avem un job, ca incep telefoanele sa sune, ca treaba devine serioasa. a fost o perioada plina de entuziasm, in care cu totii mai aveam un job iar la firma ajungeam seara si stateam pana picam din picioare, in care clientii ne-au venit in primul rand din partea cunostintelor si apoi, pe recomandari. un inceput care s-a produs doar cu bani de acte si cu calculatoarele aduse de fiecare de pe-acasa. si un an care s-a incheiat cu primele felicitari de Craciun trimise din partea teaser.

-va urma-

am avut multe sedinte  in care s-a ras copios, idei la care n-am putut sa renuntam, desene pe tabla, pe tableta, pe servetele. am vrut sa fie teasing, playful si nu business, am vrut mai mult sa ne reprezinte decat sa ne prezinte. speram sa va placa si sa ne vizitati in diminetile in care aveti nevoie de un zambet.

play here: tease 2 please