dionisie lupu 49. atat va spunem, e oricum cea mai buna scuza pt ca iar am lipsit o vreme de pe blog.

totul a inceput calm: am stabilit zonele, un maxim de buget si am pornit la vizite in portaluri de imobiliare si siteuri de anunturi + incercuiala cu pixul in “presa de specialitate”. calmul nu a durat prea mult vazand ca tot ce gasim e dat asa ca am apelat la solutia usor-disperata “stiti pe cineva?”… cum nici asa nu am avut rezultate, am ales varianta de gherila, mergem unde nu vrea nimeni – aka anunturile dubioase si fara poza. prima vizionare, primul esec. un apartament intr-un bloc tip vila, cu o intrare lugubra, pe o scara sinistra ce ne-a condus intr-un apartament… mov… cu o cada mov! zgomotul, dublarea pretului la stirea ca suntem firma, plata la negru si mobilierul “antique” pe care noi am fi pus benzina au reprezentat prea-suficiente motive sa spunem nu.

a doua vizionare. afara ploua, lucru care face ca totul sa para mult mai urat decat este. locatia – lahovari + pretul ne fac totusi cu ochiul dar suntem siguri ca e o fundatura. ajungem in fata cladirii unde primele cuvinte ale agentului sunt “stati linistiti, nu are bulina”. ce-i drept, arata de parca i-ar trebui. urmeaza 3 etaje in spirala pe care nu ma bucur la ideea ca le-as putea urca zilnic. inauntru, santier. cu toate astea, fiecare descoperire (aici o camera, holul spatios, usile cu glasvand, inca o camera, 2 dresinguri, a 3a camera, bucataria, baia…) incepea sa traga de spranceana dreapta. plecam asigurati fiind de propietar ca daca ne hotaram, pe 1 mai ne si putem muta.

aducem si partea doua a firmei la locul cu pricina in speranta unui nod in papura. vin si ei tot incantati drept pentru care avansam termenul de mutare pe 15 mai, ca sa aiba don’ propietar tot timpul sa termine zugravelile si reparatiile.

21 mai. ziua in care ne-am luat inima-n dinti si am decis sa nu mai asteptam sa se intample ceva. de fapt, ceva-ceva se-ntamplase, anume ca propietarul hotarase ca apartamentul arata prea “a spital”, asa ca a inceput sa vopseasca peretii roz si lemnaria maro. din aceasta data, zilele au capatat un alt inteles si o noua dimensiune. ne-am dezvoltat vocabularul cu termeni noi: grund, glet, saiba, diblu… mousistii de altadat’ au devenit vopsitori, bormasinisti, spacluitori. iar totul a culminat cu demontatul – caratul (pe cele 3 etaje in spirala) – montatul a tuturor acareturilor “din sediul vechi” :p in doua zile si trei dube.

acum, casa incepe sa arate a-casa, noi a oameni si, ceea ce va intereseaza, calculatoarele plugate. bagam imediat marfa digitala de sustenabilitate vizuala dar stiam ca ati mancat doua paini si trei mere asteptand un post nou.

casa de piatra. a, nu. sa fie intr-un ceas cu cuc.