cu toate astea, clientii mici care nu reprezentau interes pt agentiile deja stabile si faptul ca lucram – si teoretic si practic – peste noapte, ne-au adus un volum bun de munca. chiar daca banii nu erau cine-stie-ce, impresia generala era ca “e loc si de noi” iar gradul ridicat de ocupare ne alimenta optimismul si increderea, satisfactia de a vedea un press ad intr-o revista sau vreun site urcat online fiind mare. clientii stabili ne-au fost in principal fosti angajatori sau prieteni care ne cunoscusera profesional si care au avut incredere in noi. la un loc cu ei, clientii conjuncturali, cei care la un moment dat s-au intors, au creat o baza, un mic portofoliu, cel pe care tu acum nu-l vezi dar care a reusit sa convinga in viitor alti clienti ca meritam atentie.

tot 2006 a fost si anul cu lungi discutii despre cine-face-ce. organizarea, acest mare Bau-Bau al bisnisului, ne-a dat si noua bataile de cap inerente. desi am sesizat complementaritatea inca de inceput, responsabilitatile trebuiau sa fie asumate si individual, nu numai ca grup. si chiar daca la intalniri sau din mailuri clientii au stiut ca Diana e cu client service-ul si cu grafica, Erol e cu productia si hartiile, Ovi cu web designul si Traiu cu creatia si copy-ul, cineva spala si farfurii, dadea si cu aspiratorul, conducea din Pantelimon in Tei, si din Tei in Aviatiei si de-acolo in Berceni, cineva ii tinea locul colegului caruia ii era rau sau care pleca 2 zile la munte, facea ce n-avea celalalt timp sa faca si, in general, toti eram buni la toate.

let the show begin.

poate ca cel mai greu lucru in publicitate este nu sa gasesti in no-time ideea sau solutia salvatoare ci sa-ti intelegi clientul. fiecare “clientul”! sa te adaptezi mereu in functie de omul pe care il ai in fata, sa intelegi ce vrea chiar daca nu isi gaseste intotdeauna cele mai bune cuvinte, sa ii explici de ce tu gandesti asa sau de ce ai executat altfel. sa inspiri incredere si, la final, sa primesti de la el niste ochi mari-mari-multumitori. si asta, dupa ce am depasit clasicele momente “make the logo bigger” sau “am eu o idee” care se traducea in layouturi desenate in excel.

full-time job.

cum lucrurile nu erau tocmai stabile si cum pasiunea nu tinea chiar mereu de foame, cu totii veneam “la firma” dupa ce terminam treaba la serviciu:) am descoperit astfel intelesul adevarat al lui “FULL-time”. nu odata am fost la serviciu sau la client dupa o noapte nedormita, nu de putine ori am facut asta dupa doua nopti nedormite. poate ca unul dintre cele mai memorabile momente a fost atunci cand, intr-o noapte pe la 2, lucrand meniuri si mape de prezentare pentru Quick Lunch (catering), dupa ce am vazut vreo 2000 de poze cu tot felul de minunatii de mancaruri, am ajuns cu totii in singura pizzerie deschisa non-stop in Berceni, unde ne-am delectat cu manele.

a fost un an frumos, cu mult aplomb, cu adormit cu capul pe DEX sau pe frigider la primul job, cu nopti albe petrecute sa vedem cum e cu jurnalistii rapiti si cu niste contacte de perspectiva care urmau sa duca firma pana la cer.