in 2006 lucrurile incep incet-incet sa se aseze.
asta fiind si firesc, o consecinta a faptului ca suntem foarte buni!:)
…atat de buni incat apare prima data in discutie ideea ca am putea sa nu ne promovam, ci sa incercam sa lucram cat mai bine ca sa fim recomandati. de altfel, privind acum retrospectiv, anii 2005-2008 au reprezentat un boom al micilor agentii/buticuri creative care s-au promovat destul de agresiv, au lucrat cativa (2-5) clienti si apoi au fost inghitite sau alipite sub titlu de “divizie/departament” unor agentii mari. noi nu ne permiteam nici costuri de promovare si nici nu ne propusesem sa vindem in 2-3 ani. am avut prima discutie despre lansarea unui site dar pentru ca pe siteuri era doar Ovidiu care nu avea timp nici sa respire, ne-am facut niste carti de vizita.

cu toate astea, clientii mici care nu reprezentau interes pt agentiile deja stabile si faptul ca lucram – si teoretic si practic – peste noapte, ne-au adus un volum bun de munca. chiar daca banii nu erau cine-stie-ce, impresia generala era ca “e loc si de noi” iar gradul ridicat de ocupare ne alimenta optimismul si increderea, satisfactia de a vedea un press ad intr-o revista sau vreun site urcat online fiind mare. clientii stabili ne-au fost in principal fosti angajatori sau prieteni care ne cunoscusera profesional si care au avut incredere in noi. la un loc cu ei, clientii conjuncturali, cei care la un moment dat s-au intors, au creat o baza, un mic portofoliu, cel pe care tu acum nu-l vezi dar care a reusit sa convinga in viitor alti clienti ca meritam atentie.

tot 2006 a fost si anul cu lungi discutii despre cine-face-ce. organizarea, acest mare Bau-Bau al bisnisului, ne-a dat si noua bataile de cap inerente. desi am sesizat complementaritatea inca de inceput, responsabilitatile trebuiau sa fie asumate si individual, nu numai ca grup. si chiar daca la intalniri sau din mailuri clientii au stiut ca Diana e cu client service-ul si cu grafica, Erol e cu productia si hartiile, Ovi cu web designul si Traiu cu creatia si copy-ul, cineva spala si farfurii, dadea si cu aspiratorul, conducea din Pantelimon in Tei, si din Tei in Aviatiei si de-acolo in Berceni, cineva ii tinea locul colegului caruia ii era rau sau care pleca 2 zile la munte, facea ce n-avea celalalt timp sa faca si, in general, toti eram buni la toate.

…si n-am dat faliment in primele 6 luni. now what?
2005 a fost un an al asezarii si al invatatului despre managementul unui biznis. pe de alta parte, am incercat sa ne conturam cat mai realist atuurile intr-o piata care era foarte “trendy” si in care nu aveam o sustinere financiara pentru promovare. si poate ca asta a fost pentru noi un fel de “un sut in fund – un pas inainte”, pentru ca am invatat sa facem lucrurile repede si bine. am inteles ca ceea ce le lipsea clientilor era sa li se raspunda la telefon dupa 6pm si sa li se pregateasca o macheta de tipar noaptea tarziu pentru revista care intra in tipografie dimineata la prima ora.

let the show begin.

poate ca cel mai greu lucru in publicitate este nu sa gasesti in no-time ideea sau solutia salvatoare ci sa-ti intelegi clientul. fiecare “clientul”! sa te adaptezi mereu in functie de omul pe care il ai in fata, sa intelegi ce vrea chiar daca nu isi gaseste intotdeauna cele mai bune cuvinte, sa ii explici de ce tu gandesti asa sau de ce ai executat altfel. sa inspiri incredere si, la final, sa primesti de la el niste ochi mari-mari-multumitori. si asta, dupa ce am depasit clasicele momente “make the logo bigger” sau “am eu o idee” care se traducea in layouturi desenate in excel.

full-time job.

cum lucrurile nu erau tocmai stabile si cum pasiunea nu tinea chiar mereu de foame, cu totii veneam “la firma” dupa ce terminam treaba la serviciu:) am descoperit astfel intelesul adevarat al lui “FULL-time”. nu odata am fost la serviciu sau la client dupa o noapte nedormita, nu de putine ori am facut asta dupa doua nopti nedormite. poate ca unul dintre cele mai memorabile momente a fost atunci cand, intr-o noapte pe la 2, lucrand meniuri si mape de prezentare pentru Quick Lunch (catering), dupa ce am vazut vreo 2000 de poze cu tot felul de minunatii de mancaruri, am ajuns cu totii in singura pizzerie deschisa non-stop in Berceni, unde ne-am delectat cu manele.

a fost un an frumos, cu mult aplomb, cu adormit cu capul pe DEX sau pe frigider la primul job, cu nopti albe petrecute sa vedem cum e cu jurnalistii rapiti si cu niste contacte de perspectiva care urmau sa duca firma pana la cer.

postaaaa, deschideti!

ca in orice final, despartirile sunt dureroase. n-am gasit flori de-nu-ma-uita dar poftiti pe la noi si scrieti-ne. sa ma mai bucur si eu!

pe mine m-au pus luni aici, exact in ziua aia de dupa chefuri, cu dureri de cap, sedinte de planning si mailuri care nu se mai opresc.

dar pentru ca eu sunt cea mai desteapta bufnita de pe internet, am o idee! intra aici, pune-mi mouse-ul pe varful nasului si incearca sa te uiti in ochii mei.

in ziua de azi lumea nu se mai sperie atat de usor… aici in schimb, e ceva de speriat!

e vineri si ma gandesc ca te gandesti cum sa scapi mai repede de munca asa ca te las in pace. ne vedem diseara in club. sau la mare. sau la munte. eu apar peste tot. bau!

ce vorba-i aia “cand o zbura porcul”? pai cu putintica vointa, o pereche de aripi, cascheta si elice in – pardon – partea dorsala, eu ma zbengui de minune pe aici. plus ca ce nu face porcul de frica…

sugestia mea pentru inceputul de saptamana e sa fluieri, vorba filmului… asa ca da boxele mai tare, deschide teaser, treci cu mouse-ul pe la mine si hai!

pentru ca am vazut ca intrati pe site dar si pentru ca am fost putin certati ca nu postam mai des, v-am pregatit o surpriza!

un mini serial in care va vom prezenta eroii teaser, asa cum nu ii stiti, cum i-am descoperit si ce au ei de spus – sau nu – despre ce se intampla in poveste. enjoy!

speram ca v-ati odihnit cu prilejul pauzei noastre de postare, mai ales ca ce urmeaza…

din ciclul “o amintire placuta pentru noi, un nou inceput pentru tine“, ne gandiram sa va povestim un pic nostalgici despre cum si de ce ne-am gandit noi sa fim.

2004, vara. impreuna cu Diana, Erol si Ovidiu, prieteni de glume de tabara si co-ongisti, am simtit briza de vigoare “hai sa facem si noi ceva”.  si pentru ca eram adanc implicati in layout in word, photoshop si corel (:p) pentru fel de fel de “materiale publicitare” subterane pe unde activam, impresia generala a unui potential creativ ne-a dus cu gandul: publicitate?

pornind de la inteleptul motto orice am face, sa nu dam faliment in primele 6 luni ca dup-aia ne-om descurca noi, ne-am strans plini de elan in jurul unei mese micute din cofetaria Casablanca sa punem tara la cale. si cum primul gand al tanarului entuziast a fost, fireste de altfel, ce ne-am trece pe cartea de vizita, am pus pe hartie ce stie sau ce crede ca stie fiecare sa faca. va asiguram ca orice agentie de publicitate full-service-360-si-poli-plurivalenta la un loc daca ne-ar fi auzit, ar fi intrat intr-un con de panica. cei 4 muschetari veneau sa rastoarne orice ierarhie cunoscuta pana atunci. dar am avut un moment de seninatate si am decis sa gasim mai intai un nume si un logo. si cum eram pe val, intr-o saptamana Merlin Media (acest “media” care ne-a bantuit, obligati fiind sa avem un cuvant romanesc in denumire pentru tribunal) era numele castigator. stiam deja cat de bine suna “alo, Merlin Media, cu ce va putem ajuta?”, vedeam deja self print-adurile si, ce mai, totul era pus la punct pentru a cuceri lumea.

…2 saptamani mai tarziu, aceeasi locatie, strangere de sarbatoare, aveam firma inregistrata. eram oficial O FIRMA! am luat certificatul, am avut grija sa nu-l indoim, ne-am uitat la el in soare, ne-am baut sampania si am inceput sa discutam planurile de viitor. si cum e bine sa iti cunosti concurenta, deschidem o revista de specialitate si citim: “… de la D’Arcy au decis sa infiinteze o noua agentie, Merlin Advertising“. bezna! soarele s-a ascuns dupa nori, sampania s-a evaporat, sirenele starii de calamitate au inceput sa sune. ne-am regrupat rapid iar teaser a venit in noile acte, cum pamantul nu mai vazuse asa nume. ce-i drept, gandindu-ne ca “tizăr, cum, domle?? tî-e-a, sî-e-rî, asa, si dvs sunteti? Erol Şefchi: e-rî-o-lî, şî-e-fî-cî-hî-i” nu e chiiiaaar asa de rau prin telefon.

apartamentul lui Erol din Berceni.

o sufragerie, ce alt spatiu mai bun stiti pentru un inceput in tromba? cu un covor care nu se mai vedea de hartii, acte, concepte, idei, planuri, cu scaune din vecini si-o canapea pe care ciupeam cate 3-4 ore de somn pe noapte incarligati unii peste ceilalti, cu tanti Coca, care avea grija sa ne gateasca toate minunatiile ca sa manance copiii regulat si sanatos si cu care stateam la barfe, cafele si tigari, cu Georgica (!), un soarec mic pe care l-am adus involuntar intr-o carcasa de desktop si care vreo luna a fost doar inchipuirea Dianei pana l-am vazut cu totii, cam asta e tabloul in care am inceput noi…

…sa lucram.

cred, daca imi aduc bine aminte, ca primul client, pardon, primul cont a constat in… 2 layouturi de carti de vizita! ce-i drept, au condus la un website, apoi la altul si usor-usor ni se parea ca avem un job, ca incep telefoanele sa sune, ca treaba devine serioasa. a fost o perioada plina de entuziasm, in care cu totii mai aveam un job iar la firma ajungeam seara si stateam pana picam din picioare, in care clientii ne-au venit in primul rand din partea cunostintelor si apoi, pe recomandari. un inceput care s-a produs doar cu bani de acte si cu calculatoarele aduse de fiecare de pe-acasa. si un an care s-a incheiat cu primele felicitari de Craciun trimise din partea teaser.

-va urma-

dupa aproape 6 ani de teaser (o poveste frumoasa despre care o sa scriem in curand), astazi ne lansam siteul.

am avut multe sedinte  in care s-a ras copios, idei la care n-am putut sa renuntam, desene pe tabla, pe tableta, pe servetele. am vrut sa fie teasing, playful si nu business, am vrut mai mult sa ne reprezinte decat sa ne prezinte. speram sa va placa si sa ne vizitati in diminetile in care aveti nevoie de un zambet.

play here: tease 2 please